Seoraksan - cel mai frumos Parc Național din Coreea de Sud

credit foto: http://kr.wallpapersus.com

Dacă plănuiești o vacanță în îndepărtata Coree de Sud trebuie să știi că o destinație incontestabilă este Parcul Național Seoraksan. Muntele a fost numit Seoraksan (Seol care înseamnă zăpadă și Ak înseamnă munte mare), pentru faptul că cele 30 de vârfuri impozante ale sale sunt acoperite cu zăpada o mare parte din an. În noiembrie 1965 districtul muntelui Seoraksan a fost desemnat Monument al Naturii, ulterior în decembrie 1973  primește numele de Parc Național Seoraksan pentru ca în august 1982 să intre în Patrimoniul Natural Mondial UNESCO.

Situat pe coasta de est a provinciei Gangwon-do, chiar în apropierea zonei demilitarizate (DZM), Parcul Național Seoraksan se întinde de-a lungul a 4 orașe și provincii:  Sokcho, Inje, Goseong și Yangyang, suprafața totată ajungând la 400 km pătrați.

Parcul atrage mai mult de 3 milioane de turiști naționali și internaționali pe tot parcursul anului, sezonul de vârf fiind în lunile de toamnă datorită culorilor ce se scaldă sub ochii privitorului, culori ce sunt considerate printre cele mai frumoase din Coreea de Sud.

Acest peisaj dramatic a fost cândva un important centru al budismului coreean, fiind gazda câtorva temple  renumite fondate în secolul al VII –lea în frunte cu templu Shinheungsa.

Cu o înălțime de 1708 metri având o componență de granit, muntele Seoraksan este considerat cel de-al treilea cel mai mare munte din Peninsula Coreeană și cel mai înalt munte din lanțul muntos Taebaek.

Cea mai vizitată parte a muntelui este valea cu intrarea principală către Parcul Național, unde se poate ajunge după 15 minute de mers cu mașina de orașul Sokcho. Drumul de acces traversează, de la vest la est, valea plină de locuri frumoase pe care, dacă timpul îți permite, le poți vizita o zi întreagă. La 40 de minute de mers de intrarea principală ți se dezvăluie de o parte și de alta, cascada Yukman și cascada Biryeong. 

credit foto: Tom Page

Pentru a ajunge în vârful lui Ulsanbawi, formațiune stâncoasă unică în zonă, trebuie să urci 888 de trepte, pe o cărare anume. În drumul tău spre faimosul vârf îți vor ieși în cale două temple și o stâncă sferică  ( Heundeulbawi) având o înălțime de 5 metri. Unul dintre temple vei suprins să-l întâlnești, cuibărit în pădure, la poalele muntelui.
Templul Sinheungsa nu are aceeași „vârstă” cu muntele dar este considerat cel mai vechi templu Zen din lume. Așezământul a fost construit de un renumit călugăr budist, pe nume Jajangyulsa, în anul 652 sub comanda regelui din Silla. Timp de 11 ani vizitatorii templului au făcut donații, în semn de încurajare a unificării Coreei de Nord cu Coreea de Sud, pentru realizarea statuii din bronz ce-l înfățișează pe Buddha, având o înălțime finală de 14,6 metri și poate fi admirată în fața porții Iljumun. 

Templul nu este dedicat numai călugărilor locali, găzduirea pelerinilor fiind posibilă sub forma unor pachete de servicii plătite, special create pentru cei dornici să experimenteze meditația Zen și ascentismul. Împrejurimile de o frumusețe uimitoare, împreună cu practicile călugărilor (interpretate în limba engleză, japoneză și chineză) aduc liniște pentru cei ce caută pace și armonie.

La 860 m, în apropierea intrării din sud a templului Sinheungsa, se află Cetatea Gwongeumseong, cetatea de piatră. Legenda spune că numele cetății a fost dat după doi generali – Kwon și Kim – care s-au refugiat în acest loc în timpul dinastiei Goryeo și au ridicat un zid, într-o singură zi, pentru a proteja locuitorii de invazia mongolă.Un drum cu telecabina până la Cetatea Gwongeumseong oferă prilejul de a vedea frumusețea și dimensiunea muntelui Seoraksan, toate unite într-o panoramă senzațională.

În parc trăiesc peste 2000 de specii de animale care,  împreună cu 1400 de specii rare de plante (printre  care și  floarea de colț) fac ca Seoraksan să rămână favorit printre cele 20 de parcuri naționale cu care se mândrește Coreea de Sud. O vizită în Parcului Național Seoraksan poate fi o reală sursă de liniște, energie și bucurie spirituală.

Articol realizat de: Alina Prisecaru