Abația Melk (Austria) - leagănul creștinismului monarhic european

Cine nu-și amintește de Adson din Melk, unul din protagoniștii faimosului roman “Numele trandafirului” de Umberto Eco ? Pentru unii, când spui Melk, e primul lucru ce le vine în minte, pentru alții gândul îi duce la Abația Melk (Stift Melk), unul dintre cele mai frumoase locuri istorice ale creștinismului monarhic european.

Situată pe un deal stâncos cu vedere spre valea Wachau a Dunării , între Salzburg și Viena, deasupra orașului Melk, încoronată de turnuri strălucitoare într-o nuantă de aur, Abația Melk este una din foarte rarele locașuri care a funcționat fără întrerupere de la înfințare în anul 1089, comunitatea monahală existând  de peste 900 de ani.

Melk este menționat pentru prima dată într-un document oficial în 831 și își datorează numele râului Medjilica, care în limba slavă înseamnă râu de frontieră. Cronicile vremii arată că  după războaiele lui Carol cel Mare împotriva avarilor (popor migrator provenit din Asia Centrală), Melk a fost administrat de un margraf ( titlu nobiliar german ce desemna un principe care conducea o provincie de graniță și implica o putere militară și juridică considerabilă) și odată cu aceasta s-a construit și un castel.

  

În timpul domniei împăratului Otto al II –lea, castelul de la Melk devine reședința lui Leopold I de Babenberg , ca urmarea a victoriei dobândite în bătălia împotriva contelui bavarez Sizo. Relațiile strânse între familia Babenberg și călugării de la Melk sunt atestate de diversele obiecte de artă care sunt expuse și azi la Abație. În 1014, Henric I aduce la Melk rămășițele Sfântului Colman, fiu de rege irlandez, ce sfârșește spânzurat în apropiere de Viena în urma unor acuzații de spionaj.

În 1160 Abația cunoaște o mare dezvoltare intelectuală și culturală, tot în acea perioadă fiind fondate școala monahală și un atelier de copiere a manuscriselor. 

La început de secol al XIV – lea Abația Melk trece printr-un incendiu teribil care distruge aproape toate cladirile. Eforturile depuse de abatele Ulrich al II-lea fac posibilă reconstruirea bisericii și a spațiilor de locuit, dar nu se reușește restabilirea în întregime a construcției inițiale.

Biblioteca Abației Melk ( Autor foto: Emgonzalez)

Complexul arhitectural e la fel de impresionant pe dinăuntru sau în grădinile din jur, pe cât se arată de la distanţă.Clădirea principală a Abației de azi a fost construită de către renumitul arhitect Jakob Prandtauer între anii 1702 și 1736. Interiorul clădirii este decorat cu numeroase picturi și fresce aparținând lui Antonio Beduzzi, în timp ce în interiorul bisercii se află operele în manieră barocă a pictorului austriac Johann Michael Rottmayr. Biblioteca Abației se ridică pe două etaje și se arată vizitatorului ca o minunată împletire între arta decorativă și impresionanta colecție de manuscrise medievale și carte ce atinge 100.000 de volume, din care 750 de tipărituri dinainte de anul 1500, 1700 de cărți din secolul al XVI-lea, 4500 de lucrări din secolul al XVII-lea și peste 18.000 din secolul al XVIII-lea. Tavanul bibliotecii este împodobit cu o frescă aparținând lui Paul Troger în care sunt reprezentate cele patru virtuți : înțelepciunea, dreptatea, tăria și cumpătarea.

 Datorită statutului academic multisecular, Abația Melk a supraviețuit multiplelor pericole de-a lungul timpului, dintre care amintim războaiele napoleoniene și perioada sumbră a anexării Austriei de către cel de-al Treilea Riech din 1938, atunci când atât școala, cât și o mare parte din Abație a fost confiscată de Statul nazist.

 

An de an, câteva sute de mii de turişti se opresc în Melk,  impresionați de poziționarea și arhitectura acestui refugiu pentru crednță, care de-a lungul timpului a rămas una dintre cele mai mari şi frumoase abaţii ale lumii.

Articol realizat de: Alina Prisecaru