Follow us at FB

duminică, 22 iunie 2014

Xuankong - Templul Suspendat (China)






Situat la aproximativ 60 km sud-est de orașul Datong, în Republica Populară Chineză, provincia Shanxi, templul Xuankong este una dintre minunile uitate din lume. Cunoscut și ca Templul Suspendat acesta se agață de un colț de stâncă din muntele Hengshan, la 75 de metri deasupra solului, susținut de grinzi din lemn de stejar montate în găuri dăltuite în stânci. Împreună cu Grotele Yungang, Templul Suspendat este una dintre principalele atracții turistice și situri istorice din zona Datong.
Construit în urmă cu mai mult de 1500 de ani, acest templu este remarcabil nu numai pentru poziția sa ci și pentru că este singurul templul existent unde cele  trei religii tradiționale chinezești budismul, taoismul și confucianismul trăiesc în deplină armonie. În decembrie 2010, templu Xuankong era nominalizat în top 10 Cele mai periculoase clădiri construite de mâna omului publicat de revista "Time".




Cronicile vremii arată că inițial construcția templului a fost realizată în anul 491 de către un singur om, un călugăr pe nume Liao Ran, în timpul dinastiei Wei (386 -534) și în onoarea lui Sakyamuni, Laozi și Confucius, cei trei fondatori ai religiilor tradiționale chinezești. De-a lungul timpului, templul a trecut prin două restaurări, atât în timpul dinastiei Ming ( 1368 -1644) cât și în timpul dinastiei Qing (1644 – 1911).
Întreg complexul arhitectural a fost construit pe stâncă pentru a fi ferit de inundațiile teribile și totodată pentru a folosi muntele drept protecție împotriva ploii, zăpezii și soarelui. Cu o suprafață de 152, 5 metrii pătrați acesta e alcătuit din 40 de altare și pavilioane, toate din lemn, legate între ele prin coridoare și poduri de trecere și acestea tot din lemn. Templul adăpostește peste 80 de statui și sculpturi din aur, argint, cupru, piatră și lut reprezentative pentru învățătura budistă, taoistă și confucianistă.
Dacă sunteți în căutarea unei destinații de vacanță plină de încărcatură spirituală și aventură fiți convinși că templul Xuankong poate satisface cele mai exigente gusturi !
 Articol realizat de: Alina Prisecaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu